luni, 21 iunie 2010

3 poezii în amintirea bunicii mele....



Oare-a fost timpul ca să pleci?
Oare mai poţi să ma-nţelegi?
Că aş fi vrut măcar o clipă,
Să te mai văd, a mea bunică,
Să-ţi strâng în palmă mâna ta,
Să-ţi spun mai stai şi nu pleca.
De ce te-ai dus? Noi nu am vrut,
O stea, departe, a căzut
Şi te-ai urcat în locul ei,
Să ne veghezi din cer pe noi,
Să-ti fie bine unde mergi,
Clipa când mori nu poţi s-alegi,
Dar vreau să ştii că vom păstra,
În suflet amintirea ta...

Coborâtă parcă dintr-o altă lume,
Dintr-un film sau poate-o piesă cu renume,
Ai trăit o viaţă ruptă din poveste,
Ai lăsat în urmă tot ce încă este,
Amintire vie peste umbra rece,
Umbră care astăzi peste toate trece,
N-am stiut că suferi, nu mi-ai spus că doare,
Ai plecat grăbita-n drumul tău spre Soare...

Bunico,
De fiecare dată când îmi treci prin gând,
Vărs câte-o lacrimă-n tăcere,
Îmi pare atât de rău că te-am văzut plecând,
Şi n-am ştiut să-mi iau la revedere...

duminică, 20 iunie 2010

Întrebare



În viaţă totu-i o-ntrebare,
Răspunsul stă în fiecare,
Şi nu-i uşor să-l înţelegi,
Când mai departe vrei să mergi.

În viaţă îţi alegi un drum,
Un drum pe care eşti şi-acum,
Un drum plin de nevoi şi dor,
Tichetul tău spre viitor.

O să suspini şi o să plângi
Şi inima o să-ţi alungi,
Nepotrivit de-atatea ori,
De-atatea ori vei vrea să mori.

Dar vei vedea şi tu cândva,
Ce s-a-ntâmplat cu viaţa ta,
Tot ce-ai avut, tot ce-ai pierdut,
Tot ce ai vrut şi n-ai facut.

Ai să iubeşti pe cineva,
Să-i dai toată iubirea ta
Şi poate cu puţin noroc,
Să nu se stinga acel foc.

Iar peste ani să stai privind,
La partenerul tău zâmbind,
Sa-i mângâi părul lin, încet
Şi inima să-ţi sară-n piept.

Răspunsul la-ntrebarea ta,
A fost şi este dragostea,
Pe cât de grea, pe cât de rea,
Nu înceta să crezi în ea.

miercuri, 16 iunie 2010

Aş vrea un înger...



Aş vrea un înger doar al meu să fie,
Până la moarte...
Aş vrea să-i spun că sunt aici să ştie,
Fără păcate...
Aş vrea să-i dau chiar dacă nu fac bine,
Inima mea sau poate...
Aş vrea să-i dau şi sufletul de mâine
Dar nu se poate...

Aş vrea să strig atât de tare,
Pe cat mă doare...
Aş vrea să pot s-alerg pe mare,
Până la soare...
Aş vrea să-i ţin pe umeri cerul,
S-o scap de toate...
Aş vrea să-i uit în lume dorul,
Dar nu se poate...

Aş vrea Pământul să-l străbatem împreună,
Cât mai departe...
Aş vrea să-i dau din Soare şi din Lună,
O mică parte...
Aş vrea să-i cer nimic mai mult,
Decât dreptate...
Aş vrea de ochii reci a-i lumii s-o ascund,
Dar nu se poate...

Aş vrea un răsărit pierdut într-un apus,
Şi presărat cu şoapte...
Aş vrea să stau trecutu-i să-i ascult de sus,
În fiecare noapte...
Aş vrea sub aripile-i albe să mă ia,
Ca să-mi arate...
Tot universul preschimbat în fulgi de nea,
Dar nu se poate...

Aş vrea, am vrut şi voi mai vrea,
Dar fiecare înger,
Pentru mine-i doar o altă piază rea...

sâmbătă, 15 mai 2010

Şoarece nenorocit


După ce vreo trei minute,
Ochi în ochi noi ne-am privit,
Te întorci şi-o iei la fugă,
Şoarece nenorocit!!!

Fug afar' s-aduc pisica
Şi mă-ntorc victorios,
Dar tu te-ai ascuns, la naiba,
Pacoste de şoricos!!!

Stăm noi vreo juma' de oră,
Mieunăm şi ne-nvârtim,
Aşteptând să iasă dânsu',
Dar pe cine păcălim?

Urechiosu' nu mai iese,
A fugit şi s-a ascuns,
Într-un loc ferit de soare,
Unde mâţa n-a pătruns.

Las că ieşi tu necurate,
Când te-am prins dai socoteală,
Pentru sute de bucate,
Luate din a mea cămară.

Nu-i bai, poţi să stai o lună,
Eu te-aştept nerăbdător,
Să-ţi intinzi sfios blăniţa,
Pe al meu, mândru, covor.

Şi după ce-ţi faci siesta,
O să-ţi leg coada de-un băţ,
Să te-alerge-n casă mâţa,
Dup-o serie de răsfăţ.

Să te văd de ţi-o fi bine,
Când alergi cu burta plină,
Cu pisica după tine,
Într-o oală cu făină!

luni, 26 aprilie 2010

Poetul şi Moartea




Chiar dacă nu te pot iubi,
Cu timpul tot al tău voi fi,
Tu înger de mătase neagră,
Ce zilele-n argint îmi leagă,
Tu care stăpâneşti trecutul,
Şi toţi îţi aşteptăm sărutul,
Pierdut în umbre-albastre-n zare,
Îngheţi de vie-a mea suflare.

Eu ştiu că doar sortită-mi eşti,
Crăiasă mândră din poveşti,
Dar vreau să stai să mai aştepţi,
Ca să-mi iau locul printre drepţi,
Puţin mai la sfârşit, chiar dacă,
Răbdarea are să te-ntreacă,
Te rog să-mi laşi răgaz s-ajung,
Din toate câte-un pic să strâng.

Nu vreau război, nu vreau averi,
Nu vreau să fac ce vrei să-mi ceri,
Vreau să-nţelegi şi vreau s-asculţi,
Cum tu n-ai vrut s-asculţi pe mulţi,
Căci ce-am să-ţi spun încet, şoptit,
N-ai să auzi la nesfârşit,
N-ai să mai ştii, n-ai să mai vezi,
Chiar dacă n-ai să vrei să crezi.

Am fost urcat încetişor,
Cu mult deasupra norilor,
Pe-un suflu cald, de-un înger trist,
Iar el mi-a spus "vei fi artist,
Tristeţea mea vei duce-n lume,
Cu vorba ta legată-n rime,
Şi-ai să-ţi primeşti pe veci răsplată,
Lumină-n lumea-ntunecată.

Vei plânge pentru ce-am să-ţi spun,
Vei vrea să te întorci din drum,
Nu vei găsi vreo alinare,
De vrei s-alegi această cale,
Nu vei simţii nici ploi, nici Soare,
Doar gustul lacrimilor tale,
Vei vrea o inimă de piatră,
Să nu iubeşti aşa vreodată.

Cum am iubit eu şi-am pierdut,
Pe fata ce n-am vrut s-ascult,
Când îmi spunea să las să treacă,
Tot răul ce prin lume-aleargă,
Pe fata mea cea mai frumoasă,
Ce-avea să-mi fie împărăteasă,
Care-mi purta pe-atunci iubirea,
Şi-avea să-mi curme fericirea.

Pe fata asta am rănit,
Şi ea mi-a luat tot ce-am iubit,
Când pe Pământ am coborât,
Şi oameni răi am omorât,
Când n-am putut să mai suport,
Şi aripile ce le port,
M-au dus spre ei să-i nimicesc,
Şi n-am putut să mă opresc.

Ea a plecat în lumea lor,
Unde n-am mai putut să zbor,
Să-i aiba-n grijă după ce,
Le-au fost curmate zilele,
Mi-a spus că totul are-un rost,
Iar eu n-am drept să stric ce-a fost,
S-a coborât mândră crăiasă
Şi-acuma poartă-n mână-o coasă.

M-a alungat, mi-a spus s-ascult,
Doar şoaptele pierdute-n vânt,
Mi-a spus de-acum te dau uitării,
Te las voia întâmplării,
Te las să-ţi plângi în cer păcatul,
Ascuns de lume ţi-e regatul,
Şi s-a închis pe veci în sine,
Pe veci pierdută pentru mine.

N-am mai putut so văd de-atunci,
Şi-am înteles cum e să plângi,
Şi-n fiecare zi s-asculţi,
Doar paşii umbrelor pierduţi,
Pe sticla spartă din podea,
Unde oglinzi au fost cândva,
Un rege-nchis într-un castel,
Singurătăţii fiind fidel."

Asta mi-a spus şi mi-a promis,
Că-n lume dac-am să las scris,
În rime alese dorul său,
Mă va păzi mereu de rău,
Şi ma rugat ca să-ţi transmit,
De-am să te văd, că te-a iubit,
Tu înger bun plecat de mult,
Să ne vegheze pe Pământ...

miercuri, 31 martie 2010

Cum?



Cum pot acum să-ți mai ofer o floare?
Când tot ce-i viu se uscă-n urma ta...
Cum pot să stau orbit cu ochii-n soare,
Sperând că într-o zi te voi avea?

Cum pot să-mi mint conștiința nepătată?
Cum pot s-o mint că totul ți-am iertat?
Cum să exist când inima-mi arată,
În fiecare zi ce-am vrut și n-am uitat?

Cum să găsesc, când eu nu vreau să caut?
Cum să ascult, când eu nu vreau s-aud?
Când lumea mea dansează pe un cânt de flaut?
Iar plin de lacrimi vreau deșertul ca să ud?

Cum să-ți rostesc iar numele pe stradă?
Privind senin în ochi pe-altcineva,
Când eu m-ascund ca cerul să nu vadă?
Cum mâna mea ți-o caută pe-a ta...

Cum zorii reci i-am petrecut cu tine,
Cum nu am vrut să vad pe-altcineva,
Așa vei sta de-acum o amintire,
Pierdută-n umbrele din urma mea...

Cum astăzi nu mai vreau iubire,
Cum tot speram și tu n-ai vrut,
Cum plansul vindecă o despărțire,
Așa zâmbesc și-o iau de la-nceput!

joi, 25 martie 2010

At war with the gods 2



And the Earth shall tremble,
Once again in fear,
Broken lie the seal and temple,
Your mistake has brought me here.

Hope is useless, so is fate,
Powerless your gods before me,
I'm too strong, it is too late,
And your world will not adore me.

They can hide in to the shadow,
Hoping this is just a dream,
Cause there will be no tommorow,
Lonely puppets start to scream.

Whitness in my eyes your savior,
Burning in a sea of doubt,
Lost forever in his graveyard,
Slave to what i'm all about.

Years of waiting years of crying,
Lie relentless in the past,
I am here and I'm not lying,
I am here to make it last.

For I will be doomed forever,
For you will be doomed with me,
The destruction of your heaven,
Terrified in death you'll see.

Standing here against all odds,
Fire burning through my veins,
I'm at war with your lost gods,
Blackened soul with blood red stains.

vineri, 19 februarie 2010

M-am stins de mult, tu vrei să mori, dar...



Sfios şi calm ţi-apar,
În nepăsarea ce-ţi despică visul,
Alb, neclar
Şi-am să-ţi arăt din iad tot paradisul,
Nemişcat, murdar,
Asemeni unui diamant închis într-un cărbune,
Pus pe jar.

O să vorbesc cu tine iar
Şi-ai să-mi răspunzi urât şi-ai să te zbaţi,
Dar în zadar,
Căci eu cu tine-n lumea asta suntem fraţi,
Bizar,
Iar pânza ce-ţi ascunde faţa n-are să-ţi ajute,
Sufletul hoinar.

O să te bag în buzunar,
Ca să-ţi arăt o lume fără viaţă,
De cleştar,
Ce o să-ţi lase-n gură până dimineaţă,
Gust amar
Şi-ai să-ţi vezi iar copilăria-n pagini rupte,
Din Abecedar.

Atunci are să-ţi fie clar,
Pe tabla ta de şah nebunii-ţi ţin norocul,
Într-un zar,
Ajuns la şase ţi-a sosit sorocul,
Să decizi măcar,
O clipă între viaţa ta şi gândul de-a te sinucide,
Dac-am să dispar...

joi, 14 ianuarie 2010

Agricultura



Cultivator de sentimente tot mai rare,
Privesc spre bucata mea de pământ,
La ele cum cresc şi se uscă la Soare,
Că n-am cui le da, n-am cui să le vând,

Prefer să le-ngrop din nou în ogoare,
Decât să le las să se scuture-n vânt,
În anii ce fug şi nu mai au răbdare,
Ca păsări spre ţările calde zburând.

Prefer să aştept ca-ntr-o zi să răsară,
Din solul fertil, tremurând, iarăşi verzi,
Să stau lângă ele din zori până seară,
Să-ndur anotimpuri şi nori şi zăpezi.

Prefer ca-ntr-o zi cineva să apară,
Să vrea să se uite cum n-ai vrut să vezi,
Să vrea să cultive cu mine-mpreună,
Şi grâu pe ogoare şi pomi în livezi...

Dragostea Dentistului



Draga mea, frumoasa mea,
Eşti ca plomba din măsea,
Eşti o carie ce nu doare,
Eşti proteza cea mai tare,
Tu, scumpă anestezie,
Dulce, acră, amăruie,
Te iubesc aşa de mult,
Când te speli pe dinţi te-ascult,
Gura ta mereu curată,
Smalţul dinţilor ţi-arată,
Te-aş ţine numai în lesă,
Periuţa mea perversă,
Pasta mea de dinţi ciudată,
Mentolată, mentolată...

vineri, 8 ianuarie 2010

Abandon hate!



You hate too much!
And even though you want to love,
You pray too much,
For miracles from God above,
And check your watch,
But minutes, hours, days have passed,
Forgoten...
You say that nothing good will last,
Imprisoned...
But then again,
You hate too much!
Disturbed by all, intriged by none,
Improved by things you've never done,
You wait too much,
And in your endless days of pain,
You keep in touch,
With memories that bring the rain,
And you can't watch,
Because they haunt your dreams, your name,
And it's too much,
For you to even feel ashamed,
You bleed too much,
You bleed your life away, for what?
So you can hate, so you can blame?
You think too much,
You use your mind but not your heart,
Misplaced...
And at the end you want the start,
Erased...
You hate too much,
You judge too much,
You waste too much,
Enjoy you life, ignore and love!
Abandon hate and live above!