miercuri, 21 octombrie 2009

Absent



Eu nu sunt singur, sunt cu umbrele pe cer,
Eu pot să sufăr, pot să simt și pot să sper,
Că tot ce-am fost și ce rămân acum,
Nu-i doar o amintire prăfuită pe un drum,
Un drum îngust, aproape de-o răscruce,
Unde-mi stă scris cu roșu numele pe-o cruce.
Sub poza ce-mi șoptește și-mi arată,
Ce-am fost cândva și nu pot să mai fiu vreodată.

O frunză verde care cade ruptă,
O viață bună de tristețe întreruptă,
Un simplu om, dar ce fel de faptură,
Plină de viață, într-o lume-obscură,
De unde m-am trezit fără să vreau afară,
Suflet, din cer privind o piatră funerară.
Piatră ce-mi ține trupul la păstrare,
Și lasă-n urmă multe semne de-ntrebare.

Nu știu să zbor, acum învăț și plouă,
Pe cerul meu și lumea mea cea nouă,
Confuz e totul, flori de alb și negru,
Căci în culori eu nu mai pot să văd integru,
Nici răsăritul nici măcar apusul,
Nu pot decât să dau cu presupusul,
De unde vine și-ncotro se-ndreaptă,
Speranța mea într-o lume nedreaptă...

2 comentarii:

  1. Mmmmmm, Todish is creative ;)) .. interesant,dar bre (parerea mea) .. nu e cam sumbra???!, ce se intampla in capsorul tau? regrete ceva?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu regret nimic tanti :), mici trairi emotionale care se exteriorizeaza in versuri :)

    RăspundețiȘtergere