Încerc să uit de tine dar,
Un gând îmi amintește iar
Și mă cuprinde ca prin vis,
Lăsând în spate compromis,
Trecutu-mi plin de tine, strâns,
În sufletu-mi de nepătruns,
De unde-ncerc să te alung,
Dar gândurile nu-mi ajung,
Să-ntunec amintirea ta,
Și să te scot din viața mea,
Pe tine care-ai fost odat'
Pe drumul meu către păcat,
Ai fost prea mult, mult prea demult
Iar vântul nu mai vreau s-ascult,
Așa că-ți cer să-mi pleci din gând
Și să-mi lași trupul tremurând,
Acolo unde m-ai găsit
Lângă copacul înverzit...
unde-i comentariul ?
RăspundeţiŞtergereNu am permis eu comentariile la chestia aia, e prea personală ca s-o las la criticat!
Tocmai ai comentat la comentariu :))
RăspundeţiŞtergerePoate intai ar trebui sa incerci sa ierti, ca apoi sa poti uita...
RăspundeţiŞtergereTrista si in acelasi timp frumoasa poezia
Ai dreptate, dar din fericire eu sunt doar autorul poeziei si nu personajul principal :)
RăspundeţiŞtergereMultumesc :)