joi, 21 mai 2009

Întrebare pentru Dumnezeu...




De ce...?
Orbiți și lași, părinte,
Stăm și ne batem în cuvinte,
Când pe-ale noastre plaiuri sfinte,
Nu construim decât morminte.

Copii se nasc fără speranță,
Părinții lor nu cred în viață.
Un zâmbet larg la suprafață,
Dar înăuntru altă față.

Sunt obosiți peste măsură,
Uitând de frig sau de căldură
Și-atunci când viața e mai dură,
Se-afundă toți în băutură.

De ce...?
De tot mai multe rele,
Ne atașăm văzând în ele,
O cale bună de scăpare
Și-ntradevăr dreptatea moare.

Dreptate, care niciodată,
De tine nu a fost uitată,
Îmi pare parcă, dintr-o dată,
De toată lumea îngropată.

Fără bun simț și maniere,
Privim cu ochii către stele,
Și ne dorim, visând la ele,
Să ne tot scoată din belele.

De ce...?
Vrem drepturi, când păcate,
Avem o mie adunate
Și credem în minciuni nu fapte,
Trăim din vise-mprumutate.

Orbiți parcă de libertate
Și lași, deasupra de dreptate,
Suntem ca pagini într-o carte,
Rupte, murdare, șifonate.

Și totuși, parcă nu ne pasă,
Onoare, frați, copii sau rasă,
Nu mai există și acasă,
Rămânem tot singuri la masă.

De ce...?
Te-ntreb acum părinte,
De ce-ai lăsat ca cele sfinte,
Să piară fără de cuvinte,
Adânc închise în morminte?...

4 comentarii: