vineri, 11 decembrie 2009

Ninge




Ninge peste oraşul trist de porţelan,
Închis într-un borcan de murături,
Pe care flori de ghiaţă-n fiecare an,
Se-aştern acoperind din crăpături.

Pustie-i lumea dincolo de sticla groasă,
Un abur des oprind privirea tuturor,
Şi-un suflu cald ce-noată sprinten ca să iasă,
Prin ultima din crăpături deasupra norilor.

Cu cât mai sus, cu-atât mai greu e drumul,
Iar gaura-i cu fiecare gând mai mică,
În urma lui zăpezile-s ca scrumul,
Acoperind trecutu-i rece, plin de frică.

Grăbit şi disperat, fuge mâncând pământul,
Văzând ninsoarea peste el cum cade,
Cum prinde forma începând să simtă vântul,
Şi focul înăuntru-i care nu mai arde.

El zboară-ntre pereţii reci, de multe zile,
Fără a se-ntreba de ce sau cât de des trec anii,
Alaturi neavând decât o vaga amintire,
A celei care pe borcan schiţează sentimente stranii...

vineri, 27 noiembrie 2009

Child of a thousand masks


Free of myself, child of a thousand masks,
Born of this world, product of thousand tasks,
Spirit of air with endless supplies,
I can be the truth chosen from the lies.

I am certainly, whatever you want me to be,
For how long I don't know, you'll just have to see,
I'm good and I'm bad, I'm just like a spell,
You think I'm alone but I'm doing so well.

Disguised is my path, unsure is my road,
I'm used to myself not doing what I'm told,
Confusing I stand, like smoke upon water,
Today I fall apart, tomorow I don't bother.

The one without rules, the one instigator,
The problem of the world and it's investigator,
I walk on your lands, I drink from your wine,
On top of the world still wanting to climb.

No matter how high, no matter what cost,
I'll take every road and never get lost,
I stand with no fear, disturbing the peace,
Imprisoned by myself, awaiting my release.

I'll make you love, I'll make you hate,
I'll fly back home or I'll get late,
On summer's heat on winter's chill,
I'll make you good or make you ill...

marți, 17 noiembrie 2009

Visez...



Visez doi ochi superbi cum mă privesc
Şi-alunec lin spre infinitul lor,
Din spatele cortinei norii mei se prăbusesc,
Începe cea dintâi lecţie de zbor.

Vreau ca momentele să-ncline către perfecţiune,
Vreau să păstrez intact primul sărut,
Iar prima noastră noapte de pasiune,
Asemeni unui vis fierbinte, dar mai mult.

Visez s-o pot iubi chiar de mă prăpădesc,
De sete-ncatuşat în lanţuri reci lâng-un izvor
Şi s-o iubesc chiar dacă la final greşesc,
Murind după sărutu-i dulce, umed, ce-l ador.

Vreau anotimpuri între noi şi lume,
Vreau răsăritul unui Soare-ascuns, căzut,
Asemeni unui mit fără de nume,
O dragoste cum timpul nu a mai văzut.

duminică, 1 noiembrie 2009

Dacă pleci mă tai cu lama (Emo style) :))



Tu astăzi pleci...şi nu mă iei cu tine,
Dar n-am să mor, iar într-o zi-mi va fi mai bine,
Vreau doar să şti că partea ta din mine,
O voi închide aşteptând ziua de mâine.

În fiecare zi, la fel, o altă zi de mâine,
În care n-o să pot iubi nici om, nici vis, nici câine,
Căci amintirea ta, pe veci rămasă-n mine, plânge
Şi-n fiecare clipă cade câte-un strop de sânge,

Pe ceara lumânărilor ce vântul le tot stinge,
N-am să-ţi mai scriu prea mult, cerneala nu-mi ajunge,
N-am să te strig, n-am să te caut între şoapte,
O să te-aştept în visul meu din miez de noapte.

Iar dacă vii, să şti să te grăbeşti căci poate,
Prea multe zile de vor trece toate,
Va fi târziu şi-ai să găseşti uscate,
Doar mii de picături de sânge...de dorul tău vărsate.

sâmbătă, 31 octombrie 2009

Atât de greu...




Cât de greu e să uiţi,
Cât de greu e să nu regreţi,
Când gândul te-ndeamnă să rosteşti acelaşi nume,
Rămas în urmă pentru tine,
Ca un acord greşit pe o chitară,
Lăsat pe strada despărţirii, să piară.
Dar parcă nu de tot,
Lăsat pe mai târziu să-nvie,
Sufletul tău mort...

Cât de greu e să-nţelegi,
Când ţi-e frică să visezi,
La cărarea dragostei pe care nu-ndrăzneşti să păşeşti
Şi vrei s-o ocoleşti,
Când lucruri noi iţi ies în cale
Şi undeva la mijloc stă cel care,
Îţi poate-aduce fericirea,
Acum sau mai târziu, dar tu,
Îi ocoleşti privirea...

Cât de greu e s-auzi,
Fără să-ţi imaginezi,
O voce pură strigând după tine ştearsă,
Din faţă, dar faci cale-ntoarsă,
Pe unde umbrele ce-au fost odată bune,
Şoptesc blestemele lăsate-n lume,
În fiecare zi
Şi promisiuni răsar din nou,
Pentru a te minţi...

Cât de greu e să joci,
Un joc pe care-l iubeşti,
Un joc al sufletelor care se rostogolesc ca zaruri,
Într-un ocean al cărui valuri,
De ghiaţă-nchise oglinzi spre stele,
Îţi izolează sentimentele în ele
Şi vrei să poţi zbura,
Dar dincolo de toate, oare?
Vei putea uita...

joi, 29 octombrie 2009

Jungla de ciment (.ro)




Analizez, privind atent
Şi mi se pare evident,
Că prea mulţi oameni, prea frecvent,
Trăiesc pe post de ornament.
În ţară totul e latent
Şi treburile merg prea lent,
La fiecare-angajament,
Apare-un viitor prezent.
Cu caracter incoerent,
Şi rădăcini în Parlament.
Iar fapte fără precedent,
Se nasc în jungla de ciment,
Pe unde ne-am pierdut recent,
Şi totul e inconsecvent.
Iar toţi avem abonament,
La toate mai puţin un trai decent...

duminică, 25 octombrie 2009

Semafor




Șofer fiind femei eu agățam

Pe șoseaua vieții mele,
Stau și număr, număr stele,
N-am bilet de avion,
Sunt un simplu pieton.

Trec iubirile nebune,
Nimeni nu îmi poate spune,
Unde și în ce direcție,
Se mai face-o intersecție.

Mai oprește câte una,
Mai face și pe nebuna,
În lummini de reflector,
La un singur semafor.

Semafor ce-a fost odată,
Simbol pentru lumea toată,
Pe-o bucată de granit,
Unde-ntâi ne-am întâlnit.

Și de unde ai plecat,
Ai plecat și m-ai lăsat,
Cu mașina amanet,
Beat și fără de carnet...

miercuri, 21 octombrie 2009

Absent



Eu nu sunt singur, sunt cu umbrele pe cer,
Eu pot să sufăr, pot să simt și pot să sper,
Că tot ce-am fost și ce rămân acum,
Nu-i doar o amintire prăfuită pe un drum,
Un drum îngust, aproape de-o răscruce,
Unde-mi stă scris cu roșu numele pe-o cruce.
Sub poza ce-mi șoptește și-mi arată,
Ce-am fost cândva și nu pot să mai fiu vreodată.

O frunză verde care cade ruptă,
O viață bună de tristețe întreruptă,
Un simplu om, dar ce fel de faptură,
Plină de viață, într-o lume-obscură,
De unde m-am trezit fără să vreau afară,
Suflet, din cer privind o piatră funerară.
Piatră ce-mi ține trupul la păstrare,
Și lasă-n urmă multe semne de-ntrebare.

Nu știu să zbor, acum învăț și plouă,
Pe cerul meu și lumea mea cea nouă,
Confuz e totul, flori de alb și negru,
Căci în culori eu nu mai pot să văd integru,
Nici răsăritul nici măcar apusul,
Nu pot decât să dau cu presupusul,
De unde vine și-ncotro se-ndreaptă,
Speranța mea într-o lume nedreaptă...

marți, 22 septembrie 2009

Matrimonial



Nu beau şi nu fumez,
Nu fut, nu mă droghez.
Frumos, deştept, prezent, cinstit,
Grăsuţ, nu sunt un subnutrit,
Am ochi frumoşi şi sunt curat,
O dulceaţă de băiat.
Dar totuşi...am un mic defect,
Spun adevărul incorect,
Mai mint, mai jur şi strâmb, admit,
Mai şi înşel, mai şi promit,
Dar nu de rău, ci de parşiv.
Ah! am uitat, sunt şi sportiv.
Ei bine vreau să mă însor,
Vreau să-mi încerc norocul chior,
Şi m-am gândit ca să-mi fac blog,
Să pun o poză, să mă rog,
Să intre cineva ca mine,
Singurătatea să-mi aline.

Sufăr, iar tinereţea mea deodată,
Apasă pe rinichi, prostată,
Încep să uit, încep s-adorm,
Să mă trezesc noaptea din somn,
Să bântui casa-n lung şi-n lat,
Şi să mă pun din nou în pat.
Dar totuşi încă n-am albit,
Mai am un pic, însă promit:
Cu prost.amol şi fix.odent,
Să te iubesc atent, prudent,
Să te mai dau cu unguent,
Pe unde doare şi strident,
Să-ţi mai zâmbesc când ţi-o fi rău,
Să vezi în mine ce-i al tău.
Iar dacă vii, să vii cu bani,
Să nu fim lefteri câţiva ani,
Şi dac-ai terminat de râs
Hai! ce faci? încă n-ai ajuns?

duminică, 6 septembrie 2009

VooDoo



6 angels, 6 stars and 6 blood drops from your recent scars
All done in 9 ways, by 9 hands, in 9 days.
Behind in the night, stay out of the light
Untill the day you fiind a way, be slave to your bodie's dacay
Consumed by all that imprisones you here
Scream all you like only for you to hear.

duminică, 23 august 2009

Miss you from Hell




The only thing that I miss,
Is the sweet taste of your lips,
Cherry red and honey made
Should I love or should I hate?

One year has passed since the day,
You killed me and walked away,
Left me to drown, all alone,
In the heart stabbed with a bone.

Confused, I didn't know why?
Was it just to see me die,
Burried, deep within the ground,
Screaming, but without a sound?

Was it just a game to you?
Deadly poison with eyes blue.
Horror hidden in the walls,
Walls that hold the darkness falls.

I may never know but still,
Victim of my own free will,
I wont rest untill I fiind,
You and all I left behind.

Far from light, there in the dark,
Slowly, vanish like a spark,
It feels strange, stranger than strange,
The world I know, it starts to change.

As I fall deep, as I fall down
As I get swallowed by the ground
I will be waiting here in hell,
To kiss your lips and smell your hair...

joi, 13 august 2009

Lipsit de mine...



Lumina zilei se stinge,
Mi-aduc aminte clipele nebune.
Când ultima rază se frânge,
Doar întunericul rămâne
Şi-un gând, un gând ce prea departe-ajunge...

Mi-aduc aminte zilele mi-erau mai bune,
Dar ai plecat şi prea departe te vei duce,
Iar eu n-am să mai ştiu dacă ţi-e bine,
Nici chiar visând, nici visul nu te poate-aduce.
Tu sufletu-mi l-ai luat cu tine...

Sunt calm deşi speranţa-mi moare,
Lipsit de mine şi pierdut în urma ta,
Stau neclintit căci inima mă doare,
Ochii-mi deschişi te caută în noaptea grea.
Tu ai plecat în drumul tău spre Soare
Şi m-ai lipsit de mine, de inima mea...

luni, 20 iulie 2009

The Antichrist



I'm here...
Waiting in the shadow
For my enemies to kill
I am...
Still in this eternal battle
Never knowing what is real
I'm lost...
In my own redemption
Lies and darkness feed my heart
I sense...
Waves of light upon me
Slowly tearing me apart
I feel...
Only pain inside me
From the day the sun was born
I see...
People dying,people fighting
From their blood I will Reborn
I'm death...
So you cannot kill me
Trying only makes you fall
I'll be...
Your ethernal torment
When you think you've had it all
I hear...
Drums of war around me
Heaven,Hell, they make me whole
I will...
Come one day ensalving
Every thing and every soul

luni, 29 iunie 2009

In darkness my sun




Like a'n ice cube I melt in your sun,
Bring me back to Earth, what have you done?
Like a rose I grow under your light,
I don't know but this, somehow, feels right.

Shine on me, shine on my world,
Shine and bring heat to my cold,
Break through the darkness inside,
And let the light be your guide.

Forever I'm lost in your eyes,
Forever I'm blessed by your smile,
I can't see because I am blind,
I'm blind with your face in my mind.

Oh god can I please fall in love?
I don't seek the answers above,
I just want to know if this one,
Is truly in darkness my sun...

duminică, 14 iunie 2009

Încerc să uit...




Încerc să uit de tine dar,
Un gând îmi amintește iar
Și mă cuprinde ca prin vis,
Lăsând în spate compromis,
Trecutu-mi plin de tine, strâns,
În sufletu-mi de nepătruns,
De unde-ncerc să te alung,
Dar gândurile nu-mi ajung,
Să-ntunec amintirea ta,
Și să te scot din viața mea,
Pe tine care-ai fost odat'
Pe drumul meu către păcat,
Ai fost prea mult, mult prea demult
Iar vântul nu mai vreau s-ascult,
Așa că-ți cer să-mi pleci din gând
Și să-mi lași trupul tremurând,
Acolo unde m-ai găsit
Lângă copacul înverzit...

duminică, 7 iunie 2009

Nemuritor...



Sunt doar un om...
Ești doar un înger.
Lăsat să-ți porți în cer podoaba,
Tu zbori, eu pe Pământ te caut,
Tu suflu viu, eu mit și abur...

Spre tine...
Tot alerg de veacuri,
Sperând să te ating dar umbra,
E parcă tot ce-ți pot atinge
Și sufletul dorința-mi plânge...

Iar nemurirea...
Nu mă lasă,
S-ajung la cer, să-ți spun iubito,
Că sunt prizonier în mine,
Și doar în vis mereu cu tine...

joi, 4 iunie 2009

Oglinda sufletului




Momente imprimate în lumina minții noastre,
******************************************
Rămân pe cerul gândului și strălucesc albastre,
******************************************
Fotografii în umbra lor se-aștern curat,
******************************************
Să ne-amintească într-o zi tot ce-am uitat,
******************************************
Fără de glas stau lângă ele și păcate,
******************************************
În alb și negru mult prea bine creionate,
******************************************
Formând un labirint imens de amintiri,
******************************************
Pavat cu sentimente simple și trăiri,
******************************************
În care timpul trece mai ușor când noi,
******************************************
Privim oglinda sufletului amândoi...

joi, 21 mai 2009

Întrebare pentru Dumnezeu...




De ce...?
Orbiți și lași, părinte,
Stăm și ne batem în cuvinte,
Când pe-ale noastre plaiuri sfinte,
Nu construim decât morminte.

Copii se nasc fără speranță,
Părinții lor nu cred în viață.
Un zâmbet larg la suprafață,
Dar înăuntru altă față.

Sunt obosiți peste măsură,
Uitând de frig sau de căldură
Și-atunci când viața e mai dură,
Se-afundă toți în băutură.

De ce...?
De tot mai multe rele,
Ne atașăm văzând în ele,
O cale bună de scăpare
Și-ntradevăr dreptatea moare.

Dreptate, care niciodată,
De tine nu a fost uitată,
Îmi pare parcă, dintr-o dată,
De toată lumea îngropată.

Fără bun simț și maniere,
Privim cu ochii către stele,
Și ne dorim, visând la ele,
Să ne tot scoată din belele.

De ce...?
Vrem drepturi, când păcate,
Avem o mie adunate
Și credem în minciuni nu fapte,
Trăim din vise-mprumutate.

Orbiți parcă de libertate
Și lași, deasupra de dreptate,
Suntem ca pagini într-o carte,
Rupte, murdare, șifonate.

Și totuși, parcă nu ne pasă,
Onoare, frați, copii sau rasă,
Nu mai există și acasă,
Rămânem tot singuri la masă.

De ce...?
Te-ntreb acum părinte,
De ce-ai lăsat ca cele sfinte,
Să piară fără de cuvinte,
Adânc închise în morminte?...

Ești tu?




Ești tu?
Femeia vieții mele...
sau ești doar una dintre cele,
care pierdută printre stele,
o să-mi provoci numai durere?

Ești tu?
Acea persoană bună...
care cu patimă nebună,
mă va iubi sub clar de lună,
fără ca vre-un cuvânt să-mi spună?

Ești tu?
O umbră sau o rază...
ești soarele de după-amiază,
care norii-mi îndepărtează,
și sufletul mi-l luminează?

Ești tu?
Tot ce aș vrea să fi...
ești visul meu din zori de zi,
ești vocea care mi-aș dori,
să-mi spună că mă va iubi?

Ești tu?
Sau ca un vânt ce bate...
o să mă lași curând în spate,
o pată albă-ntre păcate,
un drum ce duce către moarte?

Ești tu?
Culoarea-n ochii mei...
sau ești doar lacrima din ei,
ce cade peste anii grei,
în amintirea alor tăi?

Ești tu?
Plăcuta-mi amăgire...
că nu rămân o amintire,
speranța mea la nemurire,
ești tu sau nu a mea iubire?

vineri, 8 mai 2009

Izvor și Barcă



Ce vrei să știi tu despre mine?
Sunt doar un simplu călător,
Pășind poteci adânc bătute,
De pașii deși ai tuturor.

Fără cuvânt, aș fi o barcă
Și n-aș mai vrea să mai plutesc.
Pe valuri, într-o baltă seacă,
Fără odihna să-mi găsesc.

Un marinar, de mult pe mare,
Prea trist și măcinat de dor,
Care vâslește tot mai tare,
Fără să ceară ajutor.

Pierdut în absolut de parcă,
Nu înțeleg de ce trăiesc,
În viața asta rea și falsă,
Pe care totuși o iubesc.

Sunt omul dintr-o apa rece,
Al cărui umbră e izvor,
Sunt vântul care-n grabă trece,
Departe-n urma norilor.

miercuri, 6 mai 2009

De ce?



De ce cad stelele pe cer?
De ce luminile se sting?
De ce eu nu mai pot să sper
Și nu mai pot să te ating?
De ce mă chinui în zadar?
Încerc să te iubesc spunând,
Spunând că trece iar și iar,
Durerea ce-o ascund în gând.

De ce-mi sunt zilele tot reci?
De ce nu poți să înțelegi?
De ce te chem să te întorci
Și mai departe tu alergi?
De ce renunți așa usor?
Spunând n-o luăm de la-nceput.
De ce un suflet călător,
În noapte iar a dispărut?

Oare?...




Te-ntrebi de ce? înconjurat de-atâta lume,
Ești totuși singur, făr-un scop anume.
Aștepți ca viața să-ți mai dea un semn,
Te-agăți din nou de-al ei picior de lemn.
Ai fost plecat când sa-mpărțit norocul,
Nu ți-ai găsit nici unde, încă, locul.
Ești schimbător, habar n-ai cine ești,
Sau ce-o să faci, sau dacă reușești.
Confuz, uimit de ce-ți apare-n cale,
Privirea ta pierdută răscolește-n zare,
Sperând zadarnic să gasească-n nori,
Ce-ai căutat și n-ai găsit de-atâtea ori...

A Titan is born...



Born of your kind I was weak,
Until I found what I was meant to seak.
I found power but lost on the way,
The will and the reason to pray.
The enemy with no name.
Forever blessed by the flame,
And from the day i was reborn,
My path was clear in to this world.
Fearless and cruel I've become,
Like madness itself will I come.
And against all the odds,
I'll make war with your gods...

Bird with broken wings


Come take my hand
And put a'n end,
To centuries of sadness.
I'll be the light,
Upon your night,
Deliver you from madness.
I'll take a'n oath,
To be your boat,
To sail over your sorrow.
I'll keep you strong,
Sing you a song,
I'll be with you tomorrow.
I'll help you learn,
To fly again,
To fly above all things.
I'll be your guide,
I'll be your pride,
My bird with broken wings.

Amintire...


Amintire...
Risipită printre gânduri,
Dai viață durerii,
În aceste rânduri.

Tulburându-mi somnul,
Îmi apari ciudat.
Într-un vis cu care,
Noaptea mi-ai stricat.

Și mă lasi să sufăr,
Fără de speranță,
Fără de curajul,
De-a privi în fața.

Arătându-mi parcă,
Drumul spre uitare,
Fără de lumină,
Fără de hotare.

Unde să te-acopăr,
Să te las de-o parte,
Și să plec de-acolo,
Cât pot de departe.

Dar mă-ntreb o mie,
Dac-ar fi ca tine,
Aș avea puterea,
Să le-nchid în mine?

Să le uit acolo,
Să le las o viața.
Și să nu mai iasă,
Iar la suprafață?